vineri, 25 februarie 2011

Azi e o zi minunată! O zi bună să ai! / 25 februarie

Posted: 24 Feb 2011 02:07 PM PST
O
 zi buna 25 februarie
Foto: Stepan Mazurov | Flickr.com

Gândul pozitiv al zilei:

Singurul lucru care este sub controlul meu şi doar al meu este atitudinea mea. Viaţa devine mai uşoară când aleg să mă preocup mai mult de atitudinea mea decât de avalanşa de lucruri ce mi se întâmplă peste zi.

Rugăciunea zilei:

Doamne, zi de zi îmi voi reaminti că pacea şi lucrurile bune nu vin atunci când mă răzvrătesc, când lupt pentru a îndrepta ceea ce mie mi se par a fi nedreptăţile vieţii. Pacea şi lucrurile bune sunt o consecinţa naturală a calmului sufletesc. Ajută-mă să am puterea de a mă controla pe mine însumi şi a deveni mult mai conştient de forţa Ta.

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii …

…că atunci când facem ceva cât se poate de bine, nu putem şti ce miracol va apărea în viaţa noastră, sau în viaţa altcuiva. Hellen Keller a spus aceasta, şi avea dreptate. Chiar acum există o situaţie din viaţa ta care îţi cere să dai tot ce ai mai bun din tine. Poate este vorba despre a fi în stare să ierţi pe cineva. Sau de a înţelege ceva, ce nu ai fost în stare să înţelegi până acum. Sau de a accepta ceva ce părea inacceptabil până acum. Oricare ar fi situaţia de facto (şi tu ştii exact despre care este vorba chiar acuma)… dai tot ce ai mai bun din tine? Dacă da, perfect, aşa să fie. Dacă însă crezi, că poţi face şi mai bine, permite-i sufletului să te ajute cu un ghiont astăzi căci un miracol te aşteaptă dacă vei reuşi să faci foarte, foarte, foarte bine în cazul acesta.
Cu dragoste, prietenul tău, Neale Donald Walsch ~ www.humanitysteam.ro

Citatul zilei:

Proverb suedez: “Teme-te mai puţin, speră mai mult; mănâncă mai puţin, mestecă mai mult; vaietă-te mai puţin, respiră mai mult; vorbeşte mai puţin, spune mai mult; iubeşte mai mult şi toate lucrurile bune vor fi ale tale.”

Bancul zilei:

Un poliţist găseşte, la colţ de stradă, un puşti care vindea ceva, în grămăjoare mici. Acesta îl intreabă pe băiat, cu un aer sever:
- Mă, ce faci tu aici?
- Vând sâmburi de măr, domnule.
- Şi la ce sunt buni ăştia?
- Dau minte, domnule.
- Bine, dă-mi şi mie de doi lei…
Poliţistul ia sâmburii şi începe să se îndepărteze, mestecându-i. La un moment dat, se opreşte şi se întoarce la băiat, luându-l la rost:
- Mă şmechere, cu doi lei cumpăram un kil de mere şi aveam mai mulţi sâmburi!
- Vezi, nene, nici nu ai mâncat bine sâmburii, că ţi-a şi venit mintea la cap!

Muzica zilei:

=> MINUNATE MELODII ETNO – COLAJ 12MINUNATE MELODII ETNO - COLAJ 12

Asculta mai multe audio diverse

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu