Parintele Ioan Buliga despre SANATATE, BOALA, SUFERINTA, PACAT si PARTASIA LA RAU: “Dumnezeu va pedepsi pe toti cei care nu plang din cauza multor ticalosii care se petrec in jurul lor”
Intreba cineva pe Sfantul Paisie Aghioritul: “Parinte, de ce nu gasesc oamenii leac pentru cancer?” Iar parintele i-a raspuns: “Daca ar gasi leac pentru cancer, atunci ar aparea o alta boala, care nu ar avea leac”. Asta s-ar intampla deoarece bolile apar datorita pacatelor [nu neaparat personale - in cazul celor cu viata sfanta, n.n.], iar in starea de pacat in care traieste lumea, este imposibil sa nu existe boli grele. A incerca sa vindeci unele boli fara a dezradacina pacatul este echivalent cu a acoperi o rana cu puroi, sa o faci frumoasa pe deasupra si sa spui ca totul este bine. Asta ar insemna sa vindeci trupul, iar sufletul nu. Este o nebunie: intretinem corpul, spunem ca este frumos, iar pe dinauntru este stricat.
Din aceasta cauza, atunci cand cineva se imbolnaveste, inainte sa mearga la doctor i se spune sa mearga la preot sa se spovedeasca. Nu numai pentru ca o operatie poate sa fie fatala, ci si din cauza ca trebuie inlaturata o eventuala cauza a bolii, care poate fi pacatul. Pentru aceasta insa, este nevoie de o spovedanie adevarata, iar nu de o formalitate, cum din pacate fac majoritatea. Putem avea lucruri din trecut, care sa ne urmareasca, si de care poate noi nici nu ne dam seama. Afara de pacatele evidente ale desfranarii, lacomiei si maniei, putem sa fi avut pacate prin care sa fi suparat pe Dumnezeu, iar noi nici sa nu ne dam seama: poate am nedreptatit pe cineva, am suparat vreun preot, am fost blestemati de vreun parinte trupesc sau Doamne-fereste duhovnicesc, am ocarat vreo vaduva saraca, vreun copil orfan, sau alte pacate pe care trebuie sa le cautam. Problema este ca, odata cu trecerea mai multor ani, unii nici nu mai pot sa-si aminteasca pacatele respective, mai ales daca nici nu au constientizat atunci cand le-au facut. De aceea nu le ramane decat sa-si duca canonul prin boala ce o sufera, iar la spovedanie sa spuna ca-i pare rau pentru cele ce a gresit, si nu si-a dat seama.
Am mai spus ca o cauza a bolilor este si industrializarea lumii, schimbarea lucrurilor sanatoase facute de Dumnezeu. De aceea, atunci cand ne spovedim, sa spunem ca ne pare rau si pentru partasia noastra, a tot ce se intampla rau in jurul nostru. Proorocul Iezechiel spune ca Dumnezeu va pedepsi pe toti cei care nu plang “din cauza multor ticalosii care se petrec” in jurul lor (cf. Iezechiel 9, 4-6).
De aceea, sa plangem pentru pacatele noastre, dar si pentru toata degradarea aceasta a lumii, si departarea ei de la Dumnezeu. Insa, sa nu plangem aratand cu degetul, ci constientizand ca avem si noi partea noastra de vina pentru ceea ce se intampla in jur si constientizand ca suntem partasi cu aceasta nebunie a modernizarii lumi, prin faptul ca folosim si noi produsele industrializarii si ale tehnologiei noi, care va fi vinovata de distrugerea planetei [creatiei si omului, n.n.].
Despre boala si sanatate
„O inima fara patima este viata trupului, pe cand pornirea patimasa este ca un cariu in oase” (cf. Pilde 14, 30). Iata, deci, de unde vine sanatatea, si de unde vine boala; sanatatea vine din fuga de pacate, pe cand boala vine din practicarea acestora. Oamenii nu se gandesc la aceasta si desi traiesc in pacat, se roaga pentru sanatate. Este ca si cum il rog pe cineva sa-mi faca casa frumoasa, iar eu ii dau foc. Sigur ca sunt lucruri care se contrazic, si ne rugam ca oamenii sa inteleaga ca atata timp cat traiesc in pacat isi sapa singuri groapa, iar rugaciunile sunt zadarnice daca noi cerem una, si facem alta.
In general, toate bolile au ca pricina pacatul, deosebirea fiind doar ca pot fi pacate proprii, sau pot fi pacate colective, si ma gandesc aici la industrializarea lumii, care pe langa presupusul confort, a adus poluare, radiatii si desigur boli noi, unele dintre ele dintre cele mai greu de diagnosticat, dar si de vindecat. Omenirea care il neaga pe Dumnezeu merge spre autodistrugere, insa aceasta autodistrugere este un proces, care lucreaza din plin inca de pe acum.
Sanatatea este acolo unde se traieste si se mananca asa cum a lasat Dumnezeu: natural, (fara adaos de la om si, Doamne-fereste, imbunatatiri, cum ar fi organismele modificate genetic), este acolo unde se traieste in dragoste si armonie, asa cum ne-a poruncit Dumnezeu, este acolo unde se traieste in curatie, infranare si cumpatare, intr-un cuvant, este acolo unde se traieste dupa poruncile lui Dumnezeu.
Suferinta
Suferinta poate sa fie fizica sau sufleteasca, si avand in vedere ca in viata viitoare nu vom mai avea acest trup fizic, dar si faptul ca despre boli si necazuri am mai vorbit, o sa incercam sa patrundem in suferinta sufletului nostru, care se zbate pentru a-si da seama ce trebuie sa faca in acest iures al lumii. Se stie ca cel mai mult suferim atunci cand ne supara cineva drag, si cei care au trecut prin acestea stiu ce inseamna sa te dezamageasca un copil, care a crescut mare, si nici nu-si mai aduce aminte de parinti, sau sa te dezamageasca partenerul de viata, de la care ai avut multe asteptari.
Cei care au trecut prin multe incercari in aceasta viata sunt mai putin afectati de situatiile neplacute, decat cei care nu au avut parte de necazuri. Incercarile il pot cali pe om daca acesta a stat in credinta, iar daca a lipsit credinta si incercarile nu au fost abordate cum trebuie, atunci ele il darama si il imbolnavesc pe om.
Cand un om, dupa ce a avut multe necazuri, si mai apoi se imbolnaveste, spune ca din cauza necazurilor s-a imbolnavit, nu are dreptate sa spuna aceasta. Nu s-a imbolnavit din cauza necazurilor, ci datorita faptului ca nu le-a abordat cu credinta. Nu ma refer aici la necazurile cauzate de lipsurile materiale, ci de cele ce tin de hartuiala psihica la care este supus omul. Cei ce nu abordeaza corect suferinta, cartesc si se manie repede pe aproapele lor, ajung nesuferiti, si viata insasi este pentru ei nesuferita, pe cand cei care multumesc lui Dumnezeu in suferinta, urca pe scara virtutilor, si devin persoane cu un caracter puternic.
Sfantul Apostol Pavel spune ca: “Suferinta aduce rabdare, si rabdarea incercare, si incercarea nadejde” (cf. Romani 5,3-4). Astfel, cei care au trecut prin multe suferinte si nu au cartit, isi castiga o rabdare de fier, fiind pregatiti pentru a face fata unor noi incercari. Vedem, dar, ca incercarile vin peste oamenii puternici pentru a-i face si mai tari in credinta, iar din incercari gasim scapare in nadejdea lui Dumnezeu. Insa trebuie sa avem grija si sa facem distinctia intre suferinta, pe care ne-o provocam prin propriile noastre pacate, si suferinta pentru cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta din urma este de laudat, si ea aduce cununi de slava (cf. Efeseni 3,13) celor care rabda pana la urma.
(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)
Sursa: Razboi Întru Cuvânt / napocanews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu