luni, 7 aprilie 2014

Liturghie Arhierească și festivitate de premiere în Catedrala Mitropolitană Cluj


Liturghie Arhierească și festivitate de premiere în Catedrala Mitropolitană Cluj
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat în duminica a 5-a din Postul Mare, Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din centrul Clujului.
Alături de Înaltpreasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, Pr. Ioan Chirilă și inspectorul de religie al județului Cluj, Pr. Marian Sidon. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Catedralei, dirijat de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit le-a arătat credincioșilor că duhul iubirii de stăpânire duce la prăbușire și că doar duhul smerit al pocăinței înalță omul. În acest sens au fost explicate două întâmplări, una din viața Mântuitorului Iisus Hristos și a doua din viața Cuvioasei Maria Egipteanca, un adevărat model de pocăință pentru creștinii de pretutindeni. La finalul cuvântului de învățătură ÎPS Andrei i-a îndemnat pe credincioși la pocăință și la răstignirea împreună cu Hristos, prin renunțarea la toate păcatele și relele acestei lumi, pentru a putea Învia alături de El: „Sfinții Părinți spun că noi ne răstignim alături de Hristos cu ajutorul a patru cuie: aducerea aminte de moarte, aducerea aminte de judecată, aducerea aminte de Rai și aducerea aminte de Iad. Aceste patru realități ca patru piroane, fiind prezente în mintea noastră ne țintuiesc pe Crucea lui Hristos și nu ne mai dau voie să trăim oricum, ci așa cum trebuie. Primul cui și anume aducerea aminte de moarte ne spune că mâine plecăm din lume și dăm seamă în fața lui Dumnezeu. Al doilea cui ne spune că vom fi judecați. Urmează celelalte două cuie, aducerea aminte de Rai și de Iad. Cine nu ar dori să ajungă în Rai? și să ferească Bunul Dumnezeu pe toată lumea de Iad. Și dacă aceste patru cuie sunt prezente în mintea noastră, ele ne țintuiesc pe Crucea Domnului Iisus Hristos. Dragostea Lui ne strânge. Mergem împreună cu El și ne răstignim față de toate tărășeniile și răutățile de pe lume ca să Înviem împreună cu El”.
La finalul Sfintei Liturghii ÎPS Părinte Andrei a oferit diplome și premii elevilor ce au participat la faza județeană a Olimpiadei de Religie, dar și copiilor ce au obținut rezultate bune la etapa județeană a concursului “Urmarea lui Hristos”. Au fost felicitați și premiați de Părintele Mitropolit și profesorii de religie care s-au ocupat de pregătirea elevilor care au obținut rezultate remarcabile la cele două competiții școlare. La festivitatea de premiere au participat pe lângă elevi și profesori de religie și părinți, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Andreea Pâgleşan, Sursa: Radio Renasterea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu