miercuri, 6 aprilie 2011

Azi e o zi minunată! O zi bună să ai! / 04 Apr 2011

Posted: 04 Apr 2011 03:31 PM PDT

O zi bună, David Steindl-Rast – video

Nu este o altă zi. Este ZIUA care îţi este dată astăzi. Îşi este dăruită ţie. Este un dar. Este singurul dar pe care îl ai chiar acum şi singurul răspuns adecvat este recunoştinţa. Chiar dacă nu faci nimic altceva decât să cultivi acel răspuns, prin marele dar pe care îl reprezintă această zi unică. Dacă înveţi să răspunzi ca şi cum ar fi prima zi a vieţii tale şi ultima zi a vieţii tale, atunci vei fi petrecut această zi foarte bine.
Începe prin a deschide ochii şi a fi surprins că ai ochi pe care îi poţi deschide. Acea paletă minunată de culori care ne este oferită necontenit pentru simpla încântare. Priveşte cerul! Atât de rar privim cerul , atât de rar observăm cât de diferit este, clipă de clipă, cu norii care vin şi trec. Ne gândim doar la vreme şi chiar şi în legătură cu vremea, nu ne gândim la multele nuanţe legate de ea. Ne gândim doar la vreme bună, la vreme rea. Ziua de azi, chiar acum, are o vreme unică, o vreme care, probabil, nu se va repeta nicicând în exact aceeaşi formă. Modul de formare a norilor pe cer nu va mai fi niciodată acelaşi cum este chiar acum. Deschide ochii! Priveşte norii!
Priveşte feţele oamenilor pe care îi întâlneşti. Fiecare are o incredibilă poveste în spatele acelei feţe. O poveste pe care nu ai putea-o niciodată înţelege pe de-a-ntregul. Nu doar propria lor poveste, ci şi povestea strămoşilor lor. Toate merg atât de mult înapoi în timp. Şi în acest moment prezent, în această zi, toţi oamenii pe care îi întâlneşti, toate acele vieţi ale multor generaţii şi din atâtea locuri de pe Pământ curg laolată şi se întâlnesc cu tine aici, ca o apă dătătoare de viaţă, dacă doar îţi deschizi inima şi bei.
Deschide-ţi inima către incredibilul dar pe care ni-l face civilizaţia. Apeşi un întrerupător şi ai lumină electrică. Răsuceşti un robinet şi ai apă caldă şi apă rece şi apă potabilă, un dar pe care milioane şi milioane de oameni din lume nu-l vor trăi niciodată.
Acestea sunt doar câteva dintr-un număr enorm de daruri în faţa cărora îţi poţi deschide inima. Îţi doresc să îţi deschizi inima în faţa tuturor acestor binecuvîntări şi lasă-le să se reverse prin tine, astfel ca fiecare persoană pe care o vei întâlni astăzi să fie binecuvântată de tine: de ochii tăi, de zâmbetul tău, de atingerea, de simpla ta prezenţă.
Lasă Recunoştinţa să debordeze şi binecuvântează totul din preajma ta. Şi astfel, va fi cu adevărat o zi bună.
O zi bună, David Steindl-Rast

Posted: 04 Apr 2011 03:30 PM PDT
O zi buna 5 aprilie
Foto: Earl Wilkerson | Flickr.com
Doamne, dă-ne înţelepciunea de a acţiona pe măsura forţei noastre interioare, pentru că folosindu-ne de ceea ce suntem în esenţă putem face lucruri extraordinare.

“Cum putem să ne cunoaştem pe noi înşine? Niciodată prin contemplare, ci prin acţiune. Încearcă să-ţi faci datoria şi vei afla de îndată câte parale faci.”
Johann Wolfgang von Goethe

“Îndrăzneşte să visezi şi vei ajunge asemenea viselor tale. Viziunea ta este promisiunea pe care o faci lumii cu privire la ce vei dezvălui în cele din urmă despre tine.”
John Ruskin

COLAJ MUZICA DISCO ITALIANA - TOTO CUTUGNO, RICHIE E POVERI , AL BANO SI ROMINA POWER - 150 DE MINUTE !!

Asculta mai multe audio ambientala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu