joi, 17 noiembrie 2011

Azi e o zi minunată! O zi bună să ai! / 10 noiembrie

Posted: 17 Nov 2011 04:05 AM PST
Foto: Daniel Parks | Flickr.com
Foto: Daniel Parks | Flickr.com
“Oamenii dobândesc mulţumirea prin moderaţia plăcerilor şi echilibrul vieţii. Lipsa şi prisosul obişnuiesc să se schimbe în contrariul lor şi să producă mari agitaţii în suflet. Dar sufletul care-i agitat de contraste mari nu este nici statornic, nici mulţumit.”
Democrit

“Fiţi precum promontoriul de care se izbesc valurile şi care rămâne neclintit, cu toată furia apei ce-l înconjoară.”
Marc Aureliu

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii …
… că distracţia nu este definită ca şi absenţa circumstanţelor provocatoare, ci absenţa nervilor cauzaţi de acestea. Desigur, este natural să te “saturi” de condiţii dintre cele mai proaste din viaţa fizică. Totuşi plăcerea de a trăi este să îmbrăţişezi o perspectivă care îţi permite să te uiţi direct la acele condiţii şi să poţi demonstra cine eşti în ciuda existenţei acestora. Unde este plăcerea în asta? Ai putea zice. Plăcerea este în victorie, prietene. Plăcerea este victoria.
Cu dragoste, prietenul tău, Neale Donald Walsch ~ www.humanitysteam.ro

== Colaj amero - Indian ==

Asculta mai multe audio traditionala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu